City Branding – Propunere de logo pentru București

Bucuresti este in proces de City Branding

Săptămâna trecută s-a finalizat concursul organizat de către Primăria Municipiului București cu scopul de a identifica un logo reprezentativ pentru București. În etapa finală de jurizare au intrat 204 proiecte, iar câștigătorul desemnat inițial a fost un timișorean, a cărui lucrare s-a dovedit, însă, a fi un plagiat (logo-ul propus semăna izbitor cu cel al orașului Taipei). După scandalul mediatic ce a urmat acestui episod, Primăria a făcut un pas înapoi și a descalificat lucrarea desemnată inițial câștigătoare. La scurtă vreme, a fost aleasă câștigătoare o altă lucrare, care, în opinia noastră, este neexpresivă, nereprezentativă pentru orașul București și greu inteligibilă.

Este limpede faptul că, prin acest concurs, a fost ales un simplu desen, și nu a fost creat un logo în adevăratul sens al cuvântului, creat în urma unui studiu efectuat cu scopul de a construi o identitate vizuală reprezentativă, care să conțină elemente specifice Bucureștiului, alături de un slogan expresiv. Din punctul nostru de vedere, nu s-a identificat publicul-țintă pentru acest logo – cum pornim un proces de branding al unui oraș fără să știm cu certitudine cui ne adresăm? Cum putem vorbi despre un brand de oraș fără să definim clar ceea ce îl reprezintă? Și, mai ales, spunem noi, cum putem crea un brand de oraș fără să creăm emoție, fără să încercăm să îi facem pe cei cărora ne adresăm să aleagă orașul acesta cu inima?

#City Branding - Propunere de logo pentru #București

#City Branding – Propunere de logo pentru #București

Mai sus se regăsește propunerea făcută de eMediaLab pentru acest concurs, propunere ce s-a regăsit printre cele 204 proiecte ce s-au calificat pentru etapa finală de jurizare directă, aceasta fiind realizată de Adina Croitoru, Creative Director & Co-Founder eMediaLab. Propunerea este pe cât de simplă, pe atât de concentrată și, fără pretenția de a considera că merita mai mult decât altele să câștige, pune accent tocmai pe legătura emoțională ce se dorește a fi creată cu cei cărora se adresează. Logo-ul pornește de la ideea simplă de linii frânte, însă cu capete rotunjite, care transmit dorința de obținere a perfecțiunii, de dezvoltare pe termen lung a orașului. Aceleași linii frânte formează, simbolic, în partea de jos a logo-ului, semnul recunoscut la nivel mondial pentru „fast forward“, ceea ce subliniază ideea centrală de dinamism, de oraș în permanentă mișcare, atât prin prisma evoluției continue, cât și a populației extrem de active, a evenimentelor ce se succed cu o viteză covârșitoare, a rapidității vieții cotidiene. În plus, combinația de culori utilizată face apel la identitatea națională, reprezentând o interpretare modernă a elementelor tradiționale românești și amintind în orice clipă de apartenența acestui oraș (în partea dreaptă pot fi observate culorile tricolorului). Sloganul propus a fost în ton cu dorința de a provoca emoție și de a face audiența să viseze, să își lase imaginația să zboare și să aștepte cu nerăbdare să „savureze“ Bucureștiul. Pentru că acest oraș „Creează amintiri…“

P.S.: Aici puteti vizualiza celelalte logo-uri admise În cadrul competiției.

Propunerea făcuta de eMediaLab se află pe poziția #2 în albumul prezentat de PMB pe facebook.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *