Donează pentru accesul unui copil defavorizat la mediul digital
În perioada noiembrie – decembrie 2018, eMediaLab alături de Asociația „Ține de Noi” au desfășurat o campanie CSR având ca obiectiv strângerea unui număr de sisteme IT donate de persoane fizice/juridice, pe care să le recondiționeze, apoi să le doneze mai departe către copii defavorizați, școli defavorizate, ori persoane vulnerabile.
A fost o campanie ce s-a bucurat de un real succes, iar primele sisteme au fost donate către Școala Gimnazială Nr. 1 din satul Răzvani (Lehliu Gară), respectiv Organizației Umanitare Concordia.
Având în vedere numărul impresionant de obiecte donate de către persoanele care au răspuns invitației noastre, această campanie se va desfășura on-going, până când vom reuși să recondiționăm toate obiectele primite.
Mulțumim tuturor persoanelor care au răspuns invitației noastre la aceasta campanie CSR.
Vom reveni cu update de fiecare dată când identificăm noi beneficiari.