Promovare PPC vs. optimizarea SEO: Lucrează împreună?
Poți oare obține ceva fără să plătești prea mulți bani, ci doar datorită tuturor cunoștințelor tale acumulate de-a lungul timpului? Poți să ai mulți clienți fără să investești o sumă imensă în publicitate?
Dacă ar fi să ne referim la viață și învățăturile ei, am tinde să spunem că dacă învățăm mult și muncim din greu vom obține lucruri minunate. Deși, dacă stai să te gândești un pic, faptul că ai avut parte de o educație excepțională pentru că ai avut bani nu este de condamnat. Ci dimpotrivă, te ajută să ajungi mai departe într-un timp mai scurt decât cei care nu au această oportunitate. Important este să muncești și să profiți de oportunități indiferent de unde pornești.
Marketingul digital copiază și el la rândul său această filosofie. Dacă îți dorești cu adevărat să reușești o vei face indiferent de modul în care pornești și posibilitățile avute. Faptul că investești sau nu bani de la început în acest segment te poate propulsa un pic mai sus, dar cu siguranță nu va putea să înlocuiască un program eficient de marketing online.
Ce este PPC? Ce este SEO (promovare organică)?
PPC se traduce prin Pay Per Click, ceea ce înseamnă că de fiecare dată când un utilizator dă click pentru a vizita pagina ta, tu plătești o anumită sumă de bani. Acest tip de anunțuri plătite sunt de două tipuri: anunțuri pentru căutări și anunțuri pentru afișare. Anunțurile de căutare sunt acele anunțuri care apar în primele 2-3 poziții la căutarea unor cuvinte cheie în Google și sunt de altfel și marcate ca „Ads”. Anunțurile ce apar la afișare sunt acele anunțuri care apar pe pagina pe care tu o deschizi. Spre exemplu, ai căutat blugi negri pe site-ul de la Zara, iar peste un timp cauți informații despre știrile actuale. Există șanse foarte mari ca la primele rezultate primite când deschizi paginile respective să vezi reclame la blugii de la Zara în ele.
SEO se traduce prin Search Engine Optimization, adică optimizarea pentru motoarele de căutare. Acest tip de optimizare presupune un timp mai lung pentru promovarea paginii tale, dar nu este ceva ce plătești către un motor de căutare sub formă de publicitate ci către un SEO specialist. Dacă vei avea timpul și resursele necesare, SEO este ceva ce poți face chiar tu pentru site-ul tău. SEO te ajută să ajungi în primele pagini la căutările organice, adică acele căutări rezultate din calculele algoritmilor motoarelor de căutare. Procesul optimizării este de lungă durată și de cele mai multe ori implică anumite costuri, căci deși pare să fie ceva destul de simplu și gratuit, ce nu presupune plata unei reclame propriu-zise, lucrurile nu sunt chiar așa. SEO a devenit un domeniu al marketingului de sine stătător, iar pe măsură ce motoarele de căutare dezvoltă algoritmi din ce în ce mai complicați și complecși, această sarcină devine din ce în ce mai dificilă. Pe de altă parte, de îndată ce site-urile au fost optimizate inițial, este important să rămâi la curent cu modificările și să menții calitatea postărilor tale, căci restul este deja realizat pentru a te putea plasa măcar pe prima pagina la căutare, dacă nu chiar în primele poziții.
Și aici ar trebui să menționez faptul că PPC este o măsură limitată în timp, este ca atunci când plătești o reclamă la TV, va fi difuzată un anumit timp de zile într-o anumită perioadă de timp, până când bugetul pe care tu îl plătești se epuizează. Adică produce efecte pe timp limitat, cât timp rulează acele reclame. În schimb, SEO este ceva ce este creat să funcționeze pe termen lung.
Când le folosim pe fiecare?
Atunci când creezi o afacere care are o concurență foarte mare în domeniu degeaba vei încerca să folosești SEO pentru rezultate imediate. La început nimeni nu știe cine ești, drept urmare dacă vei activa într-un domeniu precum vânzarea de cărți online sau de camere foto, adică orice există deja foarte bine reprezentat pe piața online, va trebui să găsești o modalitate de a te detașa de restul. Iar promovarea plătită, PPC, este cea mai bună modalitate prin care poți reuși să întreci în afișarea în cadrul motoarelor de căutare unele site-uri deja consacrate. Inițial nu există conștientizarea brandului la nivelul clientului, nu ești recunoscut și nu prezinți încredere față de competitori tăi.
Contează foarte mult bugetul de care dispui în momentul inițierii unei afaceri sau atunci când decizi să investești în marketingul online. Să spunem că vinzi pantofi. Te poți ajuta de platforma pusă la dispoziție de Google Ads. Aceștia îți pot spune că prețul de pornire per click pentru cuvântul cheie extrem de generic „pantofi” este de 1.30 USD per click. 10 click uri înseamnă 13 USD ceea ce nu este o sumă imensă și nici chiar 100 de click-uri nu reprezintă un capăt de țară, 130 de dolari. Dacă ești o afacere la început de drum sunt șanse ca numărul tău de click-uri obținute zilnic chiar cu un anunț sponsorizat (PPC) să nu fie mai mari de 100 – 150.
Pe de altă parte dacă dorești să te afli pe prima pagină la căutări pentru căutări organice pentru cuvântul „pantofi” atunci va fi nu doar greu, ci extrem de greu, chiar imposibil. De aceea atunci când vorbim de căutările organice și cuvintele cheie va trebui să te bazezi pe lanțuri de cuvinte cheie. Iar acestea trebuie să fie legate destul de strict de acel element care te diferențiază pe tine de restul. Spre exemplu, în varianta cu pantofii „pantofi de piele făcuți în România pe calapod special”.
Rentabilitatea investiției tale (ROI) este foarte importantă atunci când alegi când și cum să folosești cele două variante de promovare digitală. Atunci când vorbim despre SEO discutăm de o perioadă de timp îndelungată pentru a vedea rezultatele dorite, dar pe de altă parte o mare parte dintre rezultatele obținute sunt de durată. PPC are avantajul de crea rezultate aproape instantaneu, dar, dacă bugetul nostru nu ne permite o sumă destul de mare, atunci când am atins bugetul maxim, Google va înceta să mai aducă site-ul nostru în capul listei de rezultate. Adică dacă ai un buget de 50 de dolari pe zi și 1 dolar per click, în momentul în care ai depășit 50 de click-uri pe zi, anunțul tău nu va mai fi afișat.
SEO alături de PPC
Promovarea PPC nu exclude SEO și nici SEO nu exclude PPC. Ideea greșită a multora cum că dacă plătesc pentru reclame nu cotează foarte mult cum se prezintă site-ul lor este absurdă. Google te poate promova pentru că ai plătit reclamă, dar dacă acel utilizator dă click pe linkul propus de Google nu înseamnă în mod obligatoriu că respectivul va deveni clientul tău. La fel de bine cum a vizitat site-ul tău, la fel poate să și iasă imediat. Dacă site-ul tău nu se încarcă destul de repede sau nu este optimizat pentru mobil sau pui ceva în coș și îți dă eroare la cumpărare, ai plătit degeaba acel PPC. Nu uita că mulți clienți potențiali vor vedea acea etichetă „Ads” din dreptul tău, deci va porni deja cu ideea că poate nu ești foarte relevant pentru ce caută el.
Pe de altă parte SEO nu este cea mai rapidă cale spre succes. Este corect că poți crea un site care se încarcă mai repede decât oricare din domeniu, este super responsive pe mobil și alte dispozitive mobile, dar aceste atribute tehnice le prezintă majoritatea comercianților și în principal cei care se află pe primele pagini de căutare organică. Optimizarea site-ului este un proces de lungă durată, dar va avea rezultate pe termen lung. Atunci când, pe lângă problemele tehnice rezolvate, vei înțelege că poziția ta la căutările organice pe Google are mai multe puncte de referință: postarea constantă de materiale, crearea unei autorități într-un anumit domeniu (authority), suscitarea implicării utilizatorilor și a partajării informației prin crearea de materiale ce se pot transmite către prieteni cu ajutorul rețelelor de socializare, etc.
Ideea centrală este că niciodată PPC nu va exclude optimizarea organică. SEO și PPC au fost create pentru a fi folosite în funcție de faza de dezvoltare a afacerii tale, în funcție de bugetul tău, dar și pentru a lucra împreună. Gândește publicitatea plătită ca ceva ce te poate pune pe harta unei anumite afaceri cu efect imediat, iar SEO ca ceva ce trebuie creat și perfecționat de la bun început pentru a crea un prestigiu permanent.